Motto: "Când traversezi
strada, uită-te bine în stânga şi în dreapta."
“Pietonii reprezintă cea
mai mare parte a omenirii. Pietonii au creat lumea. Ei au construit oraşele, au ridicat clădirile cu etaje peste etaje, au
făcut instalaţiile de canalizare şi de alimentare cu apă, au pavat străzile şi le-au luminat cu becuri electrice. Ei au răspandit cultura in lumea intreagă, au inventat
tiparul şi praful de puşcă, au făcut poduri peste râuri,
au descifrat hieroglifele egiptene, au pus in circulaţie
lama de ras, au desfiinţat comerţul
cu sclavi şi au stabilit că din
boabele de soia se pot prepara o sută paisprezece feluri
de mancare gustoasă şi hrănitoare.
Si când totul a fost
gata, când planeta noastra a căpătat un aspect oarecum civilizat, au apărut
automobiliştii.
Automobilul a fost
inventat tot de către de pietoni. Dar automobiliştii au uitat asta
numaidecât şi au început să-i striveasca sub roţile maşinilor
lor pe sărmanii pietoni blânzi şi inteligenţi. Străzile,
create de pietoni, au trecut sub stăpânirea automobiliştilor. Partea carosabilă a devenit de două ori mai lată, iar trotuarele, de două ori mai inguste. In oraşele mari, pietonii
duc o viaţă de martiri. S-a introdus pentru ei o restricţie de ghetou în ce priveste circulaţia. Nu li se îngăduie să traverseze decât la intersecţii, adică
tocmai acolo unde circulaţia este mai intensă, unde firul de păr de care atârnă de obicei viaţa
pietonului se poate rupe mai uşor decât oriunde. In frumoasa noastra patrie, maşina - destinată, in concepţia pietonilor care au inventat-o, să serveasca transportului paşnic al oamenilor şi lucrurilor - a căpătat
un caracter primejdios de proiectil fratricid. Dacă, uneori, pietonul izbuteşte să scape de sub botul argintiu al maşinii, vine miliţia şi-l amendează pentru nerespectarea catehismului circulaţiei.
In general, prestigiul pietonilor s-a şubrezit mult. Ei, care au dat lumii oameni iluştri
ca Horaţiu, Boyle-Mariotte, Lobacevski, Gutenberg sau Anatole France, sunt nevoiţi acum să se strâmbe cum nu
se poate mai caraghios ca să atragă
atenţia asupra existenţei lor.
Un grăitor exemplu îl
constituie pietonul-sportiv, plecat de tânăr din Iaşi şi care, ajuns în
pragul bătrâneţii
la porţile Oradei, va fi strivit de un autocar unguresc,
al cărui numar nimeni nu va apuca să-l
reţină.
Un alt exemplu ar fi cel al mohicanului
european al mersului pe jos. El face înconjurul lumii, rostogolind în faţa sa un butoi. Ar fi mers el bucuros şi fără butoi; dar atunci nimeni n-ar fi băgat de seama că e într-adevăr
un pieton de cursă lungă şi ziarele n-ar fi scris nimic despre el. Aşa încât e nevoit să împingă în faţa sa, toată viaţa, butoiul
blestemat, pe care - colac peste pupăză - este desenată cu galben o inscripţie ce laudă neîntrecutele calitaţi ale uleiului de automobil.
In aşa hal a decăzut pietonul! Numai în micile oraşe pietonul mai
este respectat şi iubit. Numai acolo mai este stapân al strazilor şi poate călca,
fără să se
sinchisească, pe caldarâm şi să-l traverseze în orice direcţie, cum vrea şi cand îi pofteşte inima.”