Gânduri despre sentimentul naţional şi despre bucuria de a fi
român şi creştin…
“La mine, la Podari, să nu zici că
nu s-au intâmplat lucruri deosebite! La mine, la Podari, pe dealul de deasupra
casei mele, cât am fost eu plecat să-mi văd de sănătate la Techirghiol, a apărut…
bă, nene ca la Hollywood,
înţelegi, scrie mare: PODARI.
La Craiova nu scrie. Prin Craiova când treci
nici nu-ţi dai seama. Nici nu există Craiova.
Dar când ai trecut de Craiova şi ai plecat spre
Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood
scrie PODARI. Şi noaptea este luminată reclama… Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe lângă
Podari.”
“Mie mi-ar fi drag să fie tot
timpul alegeri pentru că mereu s-ar face câte ceva prin comune.”
“La noi în sat nu se fura! În anii ’50 nu exista ideea de
furt – oamenii îşi lăsau butiile cu vin, acolo unde culegeau, grămezile cu
porumb la capul locului, nu-şi luau nimic unul altuia. N-avea niciun sens, aveau
toţi. Odată cu colectivizarea, odată cu instaurarea comunismului au început să
fure, au început să minta, au început să se înşele între ei.”
“Sunt oameni care au avut bani şi care au facut afaceri după
anul 1989. Este nedrept. Startul este total nedrept. Dupa Al Doilea Razboi
Mondial, nemţilor li s-a dat cate o sută de mărci. Cei care au avut talent în
a-i înmulţi au avut succes, ceilalţi nu. Ei bine, este nedrept faptul că noi,
după ’89, ne-am aşezat la masa democraţiei, unii cu saci de bani, pe care-i
aveau dinainte şi alţii care n-au avut nimic.”
“O parte din spectacolele pe care le fac sunt gândite
special pentru ca generaţia de astazi, scârbită de România, să vadă că a fost şi
altfel pe aici. Tinerii care se duc în străinătate spun: „Mi-e ruşine că sunt
român”. Şi sunt băieţi deştepţi, copii deştepţi, nu gargaragii. Ei nu mai au cu
ce să se mândrească. Ca ei să aibă motive de mândrie, eu trebuie sa fac acest
efort de a le demonstra că, odată, am fost cineva.”
“Vă dau un exemplu absolut admirabil de decădere a
spiritului romanesc. Pe un bucureştean de acum 50, 60 de ani îl calcă un domn
pe bombeu, în tramvai, şi ăsta se uită la el şi-i spune: „Dacă-mi bagi o fisă în
gură, îţi spun câte kile ai!” Nu zice: „Bă, fiţi-ar mă-ta…! Bă, boule uită-te pe
unde calci, în mă-ta!” Asta e diferenţa!
Ăsta era umorul, ăsta era bucureşteanul, ăsta era Mitică.”
“ Pe ţăran, cand l-ai rupt de glia
lui şi l-ai băgat in mahala, ai făcut ce este mai rău. A devenit mârlan. Nu mai
este ţăranul plin de respect, din sat, căruia îi era ruşine să scuipe sau să
arunce coji de seminţe pe jos pentru că se uitau urât vecinii la el.”
“Mârlănia a înflorit până în sferele înalte
ale politicului. Ăsta este rezultatul mârlăniei din sferele politice – lipsa
totală de educaţie primară. Pe principiul „Dacă eu sunt mârlan, toţi trebuie să
fiţi!” sau “Dacă vrei să ajungi cineva, fiţi, tată, mârlani ca mine că uite ce
bine îmi merge!”
“Am avut un prieten care a fost dat afară
din televiziunea română pentru că l-a intrebat la un interviu pe consulul
britanic acreditat la Bucureşti: „Este proverbială disciplina britanică. Cum aţi
reuşit?” Iar consulul britanic a răspuns privind fix spre cameră: „I-am bătut
400 de ani!”.
“La noi nu trebuie să existe
democraţie pentru că nu este construit sistemul. Întâi disciplinează-i, apoi dă-le
libertate! Văd că deţinuţii se vaită acum în închisori că nu au televizor. Şi
l-am intrebat pe tata: ce televizor aveai tu băi tată în puşcărie?”
“Eu, care umblu prin toata ţara, observ că nimeni nu munceşte pe drumurile patriei.
Se fac poduri, se fac şanţuri şi, când trec pe lângă ei, văd că din zece inşi, nouă
stau în lopeţi. Ce-ar fi să le dea lopeţi cu cozi mai lungi ca să nu mai poată
sta în ele?”
“Menirea mea în această perioadă,
în faţa acestei generaţii debusolate şi debusolante, este să pun în valoare
poezia română cu ce are ea mai frumos.”
“ Eram într-o seară la un prieten, într-o
companie de senzaţie: cu Grigore Vieru, cu Ioan Alexandru, cu D.R. Popescu, cu
Marin Sorescu. Redescopeream poezia lui Grigore Vieru şi, cântând, spunând
versuri şi dialogând, se crease o minune. Atunci, Ioan Alexandru a spus:
„Fraţilor, suntem într-un moment dumnezeiesc! Dumnezeu e aici, cu noi! Să nu
pierdem acest moment pentru istoria literaturii române! A fost o seară
senzaţională.”
“Am fost la Vulpeni, într-un sat, în urmă cu mulţi ani de
zile. Am cântat cele mai frumoase cântece din repertoriul meu de folclor.
Muzică populară veche, bijuterii poetice şi muzicale. Ţăranii au avut o reacţie
genială la poeziile lui Sorescu: nu a aplaudat nici unul. Dădeau din cap şi
ziceau: „Da, da. Aşa e”. M-au primit frumos, cu scuzele superbe ale oamenilor
de la ţară. Aduceau nişte pâini calde, făcute în ţest, o minune, nişte pui senzaţionali,
brânză proaspătă, şi spuneau: „Ne iertaţi, ştiţi, ca la ţară”.
Un ţăran mi-a spus ceva de genul: „Auzi, bădică, dumneata cânţi frumos, da’
d-astea d-ale noastre, populare, nu ştii?”. Adică ce cântasem eu... Zic: „Care
sunt ale noastre, populare?”. „Păi, d-astea, cu «M-am născut lângă
Carpaaaaaaaaţi...».” Asta auzeau ei la radio şi la televizor şi asta voiau.
Este cutremurător ce se întâmplă.”
“Dacă eu mă duc la
mine în sat şi vine o femeie cu o găleată cu apă pe cap, nu traversează şoseaua
până nu trec eu. Şi stă cu greutatea aia pe cap, aşteaptă să treacă bărbatul,
care este cruce de om. Şi e vorba aia frumoasă la noi: „Merge pe drum un om şi
o femeie”.
“Am fost întrebat ce
muzică fac, prin anii ’70. „Cântăreţul de muzică folk Tudor Gheorghe...” Le-am
spus: „Dacă vreţi voi folk, măcar scrieţi-l cu c de la cartof, nu cu k”.
Folk însemna o revoltă, Dylan, Joan Baez. Joan Baez a fost expulzată din SUA
pentru că îi blestema pe americani în cântecele ei. Sângele indienilor ei cerea
răzbunare. Dylan era supărat pe prostia cu Vietnamul, deci aveau de ce
protesta. Pe când la mine, cum să fiu revoltat în perioada Ceauşescu, când
totul era perfect, totul mergea foarte bine, când o ţară întreagă era fericită?
Nu aveam motive să fiu revoltat, atâta mi-ar fi trebuit!”
“Din păcate se lucrează la îndobitocirea generaţiei actuale,
dorindu-se ca tinerii să nu se ocupe de lucrurile esenţiale pentru că astfel
pot fi mai uşor transformaţi într-o masă de manevră bună să sape şanţuri în
Germania, Franţa sau Anglia.”
“În ‘70 m-au rugat să rămân in America: “Nea’ Tudore suntem aici
peste un milion de români, hai rămâi că ne alini durerile, ne faci să fim mai
buni”. Le-am zis că eu ştiu o ţară în estul
Europei unde sunt 23 de milioane care suferă. Cum era să las eu 23 de milioane
pentru un milion. Plus că pe mama o durea un picior. Şi pentru mine osia Pămantului
trece prin piciorul ăla al mamei. Şi dacă pe mama o doare piciorul ăla, simt ca
Pământul nu se învârteşte cum trebuie şi că trebuie să mă duc acasă.
“Şi acum mă înfior când spun strofa asta cumplită din
Caragiale:
“Trec astăzi neştiut prin lume
Dar trainic las în viitor
Un semn, o glorie, un nume
Acestui imbecil popor”.
“Trec astăzi neştiut prin lume
Dar trainic las în viitor
Un semn, o glorie, un nume
Acestui imbecil popor”.
„De fiecare dată
când îl ascult, Tudor Gheorghe îmi
confirmă bănuiala că poezia românească, populară şi cultă, poate mişca munţii.
Problema mea, inhalând prin toţi porii melodia fiinţei sale, este cum să îmi
stăpânesc o lacrimă de dragoste, admiraţie şi mândrie că poate exista acest
fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, mi-e mai uşor să-l pup.”
Marin
Sorescu 1991.